Curriculum centrat pe copil

          

"Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă,  educaţia este viaţa însăşi"    

     John Dewey este unul dintre primii teoreticieni şi practicieni care a contribuit la analiza corespunzătoare a conceptului de curriculum.  Lucrarea sa, Copilul şi curriculumul (1902) atrage atenţia asupra erorilor care apar în interpretarea termenului ca reprezentând două entităţi diferite: una a disciplinelor şi subiectelor studiate în şcoală şi cealaltă a experienţei de învăţare a copilului, organizată de şcoală. 
 În anul 1902, în lucrarea sa "Copilul si curriculum-ul", John Dewey avansa ideea curriculumu-lui centrat pe copil, care să îi permită acestuia să utilizeze în activitatea cotidiană ceea ce a învăţat la şcoală şi în activităţile din şcoala, experienţa de zi cu zi. Dewey propunea ca sfera conceptului de curriculum să cuprindă nu numai informaţiile, ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora. În viziunea sa, copilul și curriculum-ul constituiau două limite care defineau un singur proces; pe de o parte copilul, pe de altă parte faptele şi adevărurile studiilor, defineau, în concepţia sa, instrucţia.

Dintre contribuţiile lui Dewey în domeniul curriculumu-lui amintesc:

- extensia conţinutului social al programelor;

- introducerea în planurile educaţionale a unor noi obiecte de învăţământ şi activităţi didactice în vederea apropierii şcolii de viaţa socială şi de nevoile copilului;

- excluderea din planurile educaţionale a obiectelor de învăţământ care nu asigurau apropierea şcolii de viaţa sociala şi de nevoile copilului;

- creşterea numărului disciplinelor de studiu la alegere.

John Dewey susţine importanţa experienţei ca o componentă esenţială în dezvoltarea copilului. Curriculumul este promovat la nivelul unităţii dintre abordarea psihologică şi socială a educaţiei, între iniţiativa profesorului şi acţiunea elevului („learning by doing”).

John Dewey urmăreşte formarea unui spirit activ al copilului, al elevului în actul educaţiei şi al învăţării. Copilul/elevul activ - în viziunea psihologică a lui Dewey - este cel capabil „să acţioneze în loc de a asculta, să-şi facă propriile experienţe, în loc de a admite fără spirit critic informaţia .”

Ca psiholog al educaţiei, contribuţia lui John Dewey este importantă prin „orientarea activităţii educaţionale spre un scop practic, susţinut de obiective care anticipează resursele tehnologice ale paradigmei curriculumului, realizarea de proiecte personale, rezolvarea de probleme şi situaţii  problemă prin documentare, vizite, anchete, lecturi, organizarea de lucrări practice”

Rolul profesorului este acela de a corela disciplinele şi temele de studiu cu experienţa de învăţare a elevului organizată în şcoală, prin „cunoaşterea experienţei de învăţare, dependentă de mediul social”. Pregătirea profesorului pentru cunoaşterea şi valorificarea înclinaţiilor naturale ale copilului devine astfel determinantă pentru creşterea calităţii curriculumului şcolar.  Paradigma curriculumului valorifică legătura dintre abordarea psihologică a educaţiei (cu accent pe experienţa celui educat) şi abordarea socială a acesteia (educaţia pentru şi prin democraţie ca valoare socială). Educaţia este definită astfel ca reconstrucţie continuă a experienţei în vederea realizării pozitive a scopului intrinsec (cu valoare de funcţie generală) – creşterea/dezvoltarea personalităţii celui educat.

Educaţia de calitate înseamnă o acţiune eficientă bazată pe experienţa actorilor educaţiei, având la bază o teorie pedagogică şi psihologică bine fundamentată.

În viziunea lui J. Dewey curriculum este centrat pe copil astfel încât acesta “devine soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele pedagogice; el este centrul în jurul căruia acestea se organizează.”

   Acest eseu argumentativ ”Noi dimensiuni ale raportului copil - curriculum în concepţia autorului J. Dewey” l-am realizat  în primul an de  facultate,  având ca sursă bibliografică lucrarea "Copilul si curriculum-ul", John Dewey.