"Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi"
John
Dewey este unul dintre primii teoreticieni şi practicieni care a contribuit la
analiza corespunzătoare a conceptului de curriculum. Lucrarea sa, Copilul şi curriculumul (1902)
atrage atenţia asupra erorilor care apar în interpretarea termenului ca
reprezentând două entităţi diferite: una a disciplinelor şi subiectelor
studiate în şcoală şi cealaltă a experienţei de învăţare a copilului,
organizată de şcoală.
În anul 1902, în lucrarea sa "Copilul
si curriculum-ul", John Dewey avansa ideea curriculumu-lui centrat pe copil, care să îi permită acestuia să utilizeze
în activitatea cotidiană ceea ce a învăţat la şcoală şi în activităţile din
şcoala, experienţa de zi cu zi. Dewey propunea ca sfera conceptului de curriculum să cuprindă nu numai
informaţiile, ci şi demersurile didactice de asimilare a acestora. În
viziunea sa, copilul și curriculum-ul
constituiau două limite care defineau un singur proces; pe de o parte copilul,
pe de altă parte faptele şi adevărurile studiilor, defineau, în concepţia sa,
instrucţia.
Dintre
contribuţiile lui Dewey în domeniul curriculumu-lui amintesc:
-
extensia conţinutului social al programelor;
- introducerea în planurile educaţionale a unor
noi obiecte de învăţământ şi activităţi didactice în vederea apropierii şcolii
de viaţa socială şi de nevoile copilului;
-
excluderea din planurile educaţionale a obiectelor de învăţământ care nu
asigurau apropierea şcolii de viaţa sociala şi de nevoile copilului;
-
creşterea numărului disciplinelor de studiu la alegere.
John Dewey
susţine importanţa experienţei ca o componentă esenţială în dezvoltarea
copilului. Curriculumul este promovat la nivelul unităţii dintre abordarea
psihologică şi socială a educaţiei, între iniţiativa profesorului şi acţiunea
elevului („learning by doing”).
John Dewey
urmăreşte formarea unui spirit activ al copilului, al elevului în actul
educaţiei şi al învăţării. Copilul/elevul activ - în viziunea psihologică a lui
Dewey - este cel capabil „să acţioneze în loc de a asculta, să-şi facă
propriile experienţe, în loc de a admite fără spirit critic informaţia .”
Ca psiholog al
educaţiei, contribuţia lui John Dewey este importantă prin „orientarea
activităţii educaţionale spre un scop practic, susţinut de obiective care
anticipează resursele tehnologice ale paradigmei curriculumului,
realizarea de proiecte personale, rezolvarea de probleme şi situaţii problemă prin documentare, vizite, anchete,
lecturi, organizarea de lucrări practice”
Rolul profesorului este acela de a corela
disciplinele şi temele de studiu cu experienţa de învăţare a elevului
organizată în şcoală, prin „cunoaşterea experienţei de învăţare, dependentă de
mediul social”. Pregătirea profesorului pentru cunoaşterea şi valorificarea
înclinaţiilor naturale ale copilului devine astfel determinantă pentru creşterea
calităţii curriculumului şcolar. Paradigma curriculumului valorifică legătura
dintre abordarea psihologică a educaţiei (cu accent pe experienţa celui educat)
şi abordarea socială a acesteia (educaţia pentru şi prin democraţie ca valoare
socială). Educaţia este definită astfel ca reconstrucţie continuă a experienţei
în vederea realizării pozitive a scopului intrinsec (cu valoare de funcţie
generală) – creşterea/dezvoltarea personalităţii celui educat.
Educaţia de
calitate înseamnă o acţiune eficientă bazată pe experienţa actorilor
educaţiei, având la bază o teorie pedagogică şi psihologică bine
fundamentată.
În viziunea lui J. Dewey curriculum este
centrat pe copil astfel încât acesta “devine
soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele pedagogice; el este centrul în
jurul căruia acestea se organizează.”
Acest eseu argumentativ ”Noi dimensiuni ale raportului copil - curriculum în concepţia autorului J. Dewey” l-am realizat în primul an de facultate, având ca sursă bibliografică lucrarea "Copilul si curriculum-ul", John Dewey.
