Sfaturi pentru părinți

   

SFATURI PENTRU PĂRINŢI

DE LA COPILUL LOR

• Nu mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar încerc totuşi.
• Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Asta mă aşează la locul meu.
• Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai forţa contează.
• Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine.
• Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe „victorii”.
• Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi dovedesc contrariul, purtându-mă ca o persoană „importantă”.
• Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă face să mă simt ca un copil mic şi voi continua să te folosesc în serviciul meu.
• Nu-mi menaja „relele obiceiuri”, acordă-mi cât mai multă atenţie. Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.
• Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând între patru ochi.
• Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.
• Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci s-ar putea să spun minciuni.
• Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta.
• Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav.
• Nu încerca niciodată să pari perfect sau infailibil, pentru că mă vei face să simt că nu te voi putea ajunge niciodată.
• Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Contează cum îl petrecem.
• Nu te teme dacă eu sunt speriat. Arată-te curajos !
• Poartă-te cu mine ca şi cu prietenii tăi. Ţine minte: învăţ mai bine de la un model decât de la un critic.
• Nu uita că nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere.

  

ŞI ÎN AFARĂ DE ASTA,

TE IUBESC FOARTE MULT.

TE ROG, IUBEŞTE-MĂ ŞI TU ÎN SCHIMB !

sursă: www.didactic.ro

Sămânța din inima copilului

 „Educația este un orizont, nu o destinație...” (N. Iorga)

       „Fiecare epocă oferă o nouă viziune educației, însă,  nu putem spune că o nouă epocă înseamnă un tip absolut nou de educator care neagă în întregime pe cel sau cele anterioare.  Anumite calități ale persoanei care educă rămân perene. Iar componenta afectivă a personalității educatorului o putem considera una dintre acestea”. 

Cu aceste gânduri ce aparțin autorului Viorel Prelici, cel care a scris despre componenta afectivă în educație, doresc să explic simbolul din imagine ales (în 2009) ca ”laitmotiv” la împlinirea celor 10 ani de existanță a Grădiniței ”Surorile Providenței”. 

În  fiecare copil există valori, convingeri, capacități, deprinderi, aptitudini, atitudini, toate în formă de sământă; aceste bogății au nevoie de ajutor pentru a fi făcute să rodească;  de noi cei care lucrăm în domeniul educației depinde, în mare parte, maturizarea, rodirea acestora.  

 Soarele încălzește și luminează, iubirea este cea care  alimentează viața. 

                                                                                           

Copilul este o ființă sacră

 „Un copil trebuie să fie pentru noi mai sacru decât prezentul, deoarece copilul este viitorul. Prezentul nu-l putem schimba. El se compune din lucruri deja făcute, din oameni deja făcuți. Să ne străduim de aceea să îmbogățim viitorul, deoarece o putem face, pregătindu-i brațe active și inimi modelate  după valorile creştine”.       (sf. Alois Scrosoppi)  

                                                     Notă:

Alois Scrosoppi, preot catolic 

Sfântul Alois Scrosoppi s-a născut la 4 august 1804, la Udine (Italia) și  este fondatorul Congregaţiei Surorilor Providenţei (Instituție religioasă  de măicuțe catolice). 

Alois Scrosoppi a pus bazele congregaţiei religioase Surorile Providenţei. A ales tinere simple, dar îndrăgostite de Dumnezeu şi de Cristos.  Le-a format după acest principiu fundamental: „măicuţa, mireasa lui Cristos, trebuie să devină copia mirelui,  sărac şi suferind".  Le-a orientat în mod decisiv spre caritate, lăsându-le acest testament: „caritate, caritate ..... salvaţi sufletele şi salvaţi-le prin caritate”.  

Astăzi, Surorile Providenței sunt prezente în mai multe părți ale lumii, din 1992 sunt prezente și în România (Județul Neamț, Bacău și Iași) ocupându-se de educația copiilor (grădinițe) a tinerilor și a persoanelor învârstă, bolnave.   

 

Maria Montessori, o viață pentru copii

PEDAGOGIA MONTESSORI   O PROVOCARE  PENTRU  EDUCATOAREA  TRADIȚIONALĂ

      

Maria Montessori, pedagog și medic italian, născută la 31 august 1870, în localitatea Chiaravalle, Italia, a devenit una dintre cele mai cunoscute și admirate personalități din prima jumătate a secolului al XX-lea, aducându-și contribuția în diverse domenii, dar mai ales în Științele educației, unde a creat un nou sistem de  învățământ ce acum îi poartă numele.  

La începutul anilor 1900,  Maria Montessori a elaborat  metoda educațională Montessori, pe baza observațiilor sale științifice asupra comportamentului copiilor.

În concepția pedagogului, Maria Montessori fiecare copil se naște cu un potențial unic ce trebuie valorificat,  copilul este „ființa divina, dar neînțeleasă''.  

Prin pedagogia Montessori se urmăresc promovarea drepturilor copilului, extinderea și intensificarea educației timpurii și educarea părinților, formarea deprinderilor de activitate intelectuală intensă și continuă, de adaptabilitate și de asumare a schimbarilor; creșterea rolului mediului educativ în ansamblul educatiei, în familie și în comunitate, educația pentru libertate, pace, pentru schimbări pozitive asumate responsabil. 

EDUCATOAREA în  pedagogia  MONTESSORI

„Să nu faci niciodată pentru copil 

ceea ce poate face singur"                 

 (Maria Montessori) 

Educatoarea tradițională  „care predă” este înlocuită  de un asnamblu  mai complex, ceea ce înseamnă că, alături de educatoare, există și multe alte obiecte (mijloace de dezvoltare) care colaborează la educarea copilului. Pentru educatoarea montessoriană, ”obiectele” nu sunt un ajutor pentru educatoare, nu sunt ”mijloace didactice”,  cu ajutorul cărora aceasta trebuie să explice,  ci ele, obiectele,  sunt un ajutor pentru copil, care alege  și le însușește, le utilizează după tendințele și nevoile lui proprii, după impulsul interesului.  În felul acesta, obiectele devin „mijloace de dezvoltare”. Obiectele și nu lecția educatoarei constituie factorul principal; și fiindcă cel care utilizează obiectele este copilul, tot el este factorul activ, și nu educatoarea.     

Principala sarcină a educatoarei este aceasta: ea trebuie să  explice utilizarea materialului; să fie acel „factor ce pune pe copil în relație cu elementul care îl face să reacționeze”. 

 „Educatoarea trebuie să facă un îndoit studiu: ea trebuie, pe de o parte, să cunoască bine munca de care răspunde, ca şi, pe de altă parte, funcţia rezervată „materialului”, adică mijloacele de dezvoltare. Pregătirea „teoretică” a unei astfel de educatoare este anevoioasă, pentru că ea trebuie să se „formeze pe sine însăşi”, trebuie să înveţe să observe, să fie calmă, răbdătoare şi modestă, să-şi stăpânească pornirile proprii şi să îndeplinească o sarcină eminamente practică în delicata ei misiune.” 

Pedagogia Montessori în acţiunea educativă ne prezintă trei factori: copilul, mediul educativ şi adultul .

Educatoarea este un adult pregătit, specializat în educaţie şi de aceea responsabilitatea educaţiei îi aparţine şi trebuie să:

Ø       să cunoască copilul şi modurile adecvate de relaţionare;

Ø       să stimuleze relaţiile de respect şi cooperare între copii;

Ø        să cunoască materialul de dezvoltare, specificul, ordinea activităţilor în curriculumul 
oferit copilului; „În funcția sa de îndrumare a copiilor în munca cu materialul, 
educatoarea trebuie să distingă două etape diferite. În prima etapă,  
pune pe copil în contact cu materialul, îl „inițiază” în utilizarea lui (momentul inițierii).
 În a doua  etapă, intervine spre a lămuri copilul care a reușit, prin exercițiile sale 
spontane,  cum să stabiliească diferențele dintre lucuri”. 

Ø        să-l pună pe copil în relație cu matrialul de dezvoltare și, în același timp, cu 
ordinea care domnește în ambianță;  copilul trebuie să învețe că fiecare obiect 
are locul său și, după ce a terminat să lucreze cu el, este obligat să-l ducă la locul lui;

Ø       să supravegheze copii   „Educatoarea  ~veghează~  pentru ca un 
copil care este absorbit de munca lui să nu fie deranjat de nici un coleg.  Această
funcție de „înger păzitor”  este unul dintre cele mai solemne îndatoriri ale  educatoarei”.

Ø        să iniţieze părinţii în cunoaşterea copilului şi a specificului metodei de educaţie.     

Copiii în educația Montessori sunt încurajați să lucreze independent, fiecare în ritmul lui, pe principiul „Ajută-mă să mă descurc singur”.  Educatoarea  montessoriană lucrează individual cu fiecare copil, îl ghidează pornind de la interesul și potențialul său și intervine doar atunci când copilul are nevoie de direcționare.

       Ca  viitoare cadre didactice, consider,  că avem de învățat  și chiar de „împrumutat” multe aspecte pozitive și formative din această pedagogie alternativă, altfel spus,  și la noi  educarea copilului poate face un salt de calitate.  

 Bibliografie

·          Montessori Maria, Descoperirea copilului, București, 1977

http://www.youtube.com/watch?v=w6bUQ-wOQgY

     Linkul de față face trimitere la un filmuleț de 16 minute care prezintă pedagogia Montesori, așa cum este aplicată în grădinițe și școli la noi în România, Timișoara.

        

Urare de Anul Nou 2014

La începutul Anului Nou 2014 
 vă adresez tuturor urări de pace, armonie și împlinire.

Să privim înapoi cu iertare, în prezent cu iubire și 
înainte cu speranță!

"Domnul să te binecuvânteze

și să te păzească!

Domnul să facă să strălucească fața lui spre tine

și să se îndure de tine!

Domnul să-și înalțe fața spre tine

și să-ți  dăruiască pacea!"  (Num 6, 24-26)